Viata si opera lui Carol Davila 1828-1884 : cu ocasiunea centenarului nasterii sale / [G.Z. Petrescu].

  • Petrescu, G. Z. (Gheorghe Zaharia), 1874-1954.
Date:
[1929]
Catalogue details

Licence: In copyright

Credit: Viata si opera lui Carol Davila 1828-1884 : cu ocasiunea centenarului nasterii sale / [G.Z. Petrescu]. Source: Wellcome Collection.

    21/72 (page 15)
    pitalei şi succesul ei fu deplin. Auditorul numeros şi ales urmă cu mare ardoare de a se instrui lecţiunile pline de farmec ale maestrului. Felul cum le făcea îi sporiră nu numai reputaţia de savant dar şi popularitatea. La una din conferinţe, între alte trăsături de duh, dete si pe cea următoare: Voind să probeze o reacţie prin ştergerea cernelei de tipar, luă o bucată de ziar şi o muiă întrhm lichid. Preparatorul însă pregătise o soluţie prea slabă şi cerneala nu se şterse. Ziarul din întâmplare eră «Românul ». Atunci, cu un ton jumătate glumeţ, jumătate pătruns, Davila declară: «Ve¬ deţi că Românul nu piere »! întărind pe urmă soluţia, reuşi experienţa cu altă maculatură, în mijlocul aplauzelor generale. Anii treceau, aducând necontenit dovezi noui de destoinicia fără seamăn a celui ce ajunsese în capul tuturor instituţiilor medicale ale României, iar legăturile sufleteşti dintre el şi ţara căreia se devotase, se îmmulţeau şi se strângeau din ce în ce mai mult. Aceea însă care trebuia să le cimenteze pe toate prin duioşia şi puterea sentimentelor ce-o împrejmuiau, înteme- iarea unui cămin familial propriu, în sânul societăţii de care nu se mai putea despărţi, n’a fost pentru el decât un izvor de amare suferinţe. In 1860 când se putea simţi fericit, privind chiar cu oarecare mândrie înapoi la ce produsese el în 6—7 ani, moartea îi răpi aproape deodată, o soţie iubită cu care eră căsătorit de mai puţin ca un an şi primul său copilaş. Durerea sa fu mare. Dar acum nu mai eră singur, avea o fa¬ milie care cu el plângea pe cea pierdută şi nu-i lipseau prietenii spre a-i aduce cuvinte de mângâiere şi îmbărbătare. Unul din cei dintâiu fu iarăşi Domnitorul de odinioară, pe prietenia c㬠ruia de mult ştia că se poate bizui. El îi scria din Nizza la 7/19 Martie 1860: Cher Davila, Je ne viens pas vous consoler mais meler mes lartnes aux votres. Au milieu des illusions du bonheur vous venez d'etre reveille en